Ca simbol al vietii, sperantei, fagaduintei, armoniei, creatiei, conexiunii si inaltarii spirituale, curcubeul are un loc aparte în superstitiile si legendele lumii. El semnifica adeseori si unitatea ori unificarea, in special dintre pamant si cer, dintre uman si suprauman. In Grecia antica, era un simbol al zeitei Iris, una a vindecarii si care le aducea vesti muritorilor intr-un vestmant multicolor. Pentru romanii din antichitate, era o cale folosita de Mercur, mesagerul zeilor. Polinizienii il considerau si ei un traseu de-a lungul caruia se deplasau divinitatile.
In cultura crestina si cea ebraica, curcubeul este un simbol al pactului lui Dumnezeu cu oamenii, dupa potopul caruia ii supravietuise Noe si ai lui. In Vechiul Testament, Geneza, 9:13, se spune, „curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor, el va sluji ca semn al legamantului dintre Mine si pamant.” Mayasii aveau si ei credinta ca lumea fusese distrusa de zei, dar nu prin apa, ci prin foc. Cei care reusisera sa scape de aceasta catastrofa au inteles curcubeul din ceruri drept un semn ca zeii nu isi mai indreptau mania impotriva lor. Cu toate astea, In Boemia, era statuat ca orice ploaie aparuta in timp ce un curcubeu se afla pe cer nimicea, prapadea toata vegetatia peste care cadea.
In unele legende, curcubeul era coasa tunetului, care secera creaturile semidivine ce incercau sa le faca rau oamenilor.
Un obicei englezesc de a atrage norocul catre tine la ivirea unui curcubeu, era sa trasezi pe pamant o cruce si sa scuipi inspre cele patru extremitati ale sale. De asemeni, la vederea unuia, pentru a-ti materializa o nazuinta, se recomanda sa dai glas urmatoarei incantatii: „Curcubeu, curcubeu, un culorile tale de nuante diferite / Dorinta mea este sa … , drag curcubeu, fa-o sa se implineasca.”
Potrivit folclorului din unele zone din Africa, curcubeul era, de fapt, un cerc complet, din care se putea zari numai jumatate, un cerc care separa pamantul de cer. Pentru hindusi, intruchipa arcul zeului lor al razboiului, pe cere si-l folosea pentru a trimite sageti ucigatoare spre demonii care amenintau oamenii si terenurile lor. Stravechii arabi considerau ca un curcubeu este o tapiserie tesuta de vantul de sud. In Peru, era privit cu respect si teama, in asa masura incat oamenii se fereau sa scoata vreo vorba in timpul cat persista pe cer.
Intr-o legenda bulgareasca, dar si in Anglia, Franta si Grecia, se spunea ca daca umbli pe sub un curcubeu iti schimbi genul, te preschimbi din femeie in barbat, si viceversa! In numeroase culturi, se credea ca un curcubeu constituia un pod multicolor dintre pamant si ceruri. Chinezii si-l inchipuiau ca un pod sub forma unui dragon cu doua capete. Cu unul din ele recepta gandurile si rugaciunile oamenilor, ce erau trimise celuilalt cap, mai inalt, pentru a le transmite divinitatilor. In legendele chinezesti, curcubeul era si un simbol al lui Yin si Yang, intrucat armonia culorilor sale reprezentau un echilibru perfect. In mitologia norvegiana, curcubeul era o punte numita Bifrost, ce unea pamantul cu Asgard, taramul zeilor. Aceasta punte putea fi utilizata nu numai de ei, ci si de ostenii ucisi in batalii.
Unii crestini aveau si ei, convingerea ca un curcubeu era un pod catre cer, ce aparea acolo in zilele marete cand Sfantul Petru deschidea portile paradisului pentru noi suflete. De asemeni, unii dintre americanii nativi concepeau curcubeul ca pe o punte intre lumea omeneasca si cea divina, sau ca pe o cale strabatuta de zei intre cele doua regiuni. Altii si-l inchipuiau ca pe o fantana din apa careia se infruptau sufletele din ceruri. Indieni Cherokee il interpretau ca un tiv al hainei zeului soarelui. Cei din tribul Navaho il descriau ca pe un sarpe multicolor, ce putea fi calarit de tinerii viteji, permitandu-le sa calatoreasca in lumea spiritelor.
Unii buddhisti asociau cele sapte culori ale curcubeului cu cele 7 regiuni ale pamantului. Vederea lui era pentru ei cea mai inalta stare accesibila inainte de atingerea Nirvanei, unde constiinta si dorintele dispareau intru totul. In Islam, se spunea ca un curcubeau are numai patru culori (albastru, verde, rosu si galben), fiecare dintre ele corespunzand unuia dintre cele patru elemente (pamant, apa, vant si foc). Conform unui mit german, curcubeul a fost vasul folosit de Dumnezeu in timpul crearii culorilor lumii. Intr-o legenda irlandeza, se povesteste ca la capatul curcubeului s-ar afla o comoara, o oala plina cu aur. Polonezii aveau o credinta asemanatoare, in care se zicea ca aurul de la capatul curcubeului era un dar al ingerilor. Superstitia despre aceasta oala pare sa-si aiba originea la vechii celti. Unii pretind ca deoarece atat ea, cat si curcubeul constituiau puternice simboluri feminine, aurul ar fi simbolizat copilul caruia femeia ii da nastere.
Totodata, in folclorul celtic, exista legenda ca o femeie care facea dragoste sub un curcubeu si ramanea gravida, isi ducea cu bine la sfarsit sarcina! In cateva traditii, curcubeul are o semnificatie negativa. De exemplu, in Honduras si Nicaragua, a fost consacrat ca un simbol al diavolului, iar atunci cand se ivea pe cer, oamenii se ascundeau in case pentru a nu cade vreun blestem pe capetele lor. In occident, unul arcuit peste o casa semnala moartea curanda\a cuiva din ea. Pe de alta parte, se zicea ca este de rau augur sa arati cu degetul spre un curcubeu. Birmanezii, finlandezii si mexicanii aveau superstitia ca un curcubeu ar fi un monstru real, in stare sa soarba toate izvoarele!
Intr-o anumita perioada, in Japonia era un semn rau, fiindca amintea de serpi, vietuitoare considerate, in general, rele. In mitologia slava, un muritor ce atingea curcubeul era transformat intr-o creatura demonica de catre zeul fulgerului. In culturile amazoniene, curcubeul a fost corelat multa vreme cu spirite maligne, care provocau necazuri, precum pierderea sarcinii femeilor si boli ale pielii.
CURCUBEUL IN SUPERSTITIILE SI LEGENDELE ROMANESTI
Printre suceveni, care-l numeau „braul lui Dumnezeu”, exista superstitia ca atunci cand zaresti curcubeul, trebuie sa iei doua cofe cu apa si sa le porti miscandu-te in coate si in genunchi pana in locul unde bea apa el, pentru a gasi acolo o comoara. Altii credeau ca un flacau care soarbe apa din acelasi loc ca si curcubeul se va preface in fata. Aidoma, o fata ce facea acest lucru se metamorfoza intr-un flacau! Tot in Suceava, era superstitia ca o fata care bea apa din „coada curcubeului” urma sa aiba o piele foarte alba si neteda, lucie. Teleormanenii si bucovinenii constasera ca atunci cand aparea pe cer curcubeul sau „braul popii”, era un indiciu ca ploaia va inceta.
In Dambovita, daca un curcubeu era rosiatic, insemna ca se va face o gramada de vin; daca era verzui, se anunta o recolta fabuloasa de grau; daca era albastriu, vestea o multime de foamete, seceta si moarte. Tecucenii erau incredintati ca un curcubeu are menirea de a suge apa, ca o pompa, dintr-un rau, parau, de la una din extremitatile sale, pentru a o trimite spre cealalta extremitate a sa. O teorie nastrusnica, nu-i asa? Din aceasta perspectiva, Prutul era „adapatorul” curcubeului de la est, iar Siretul al celui dinspre vest!